Am stat câteva ore să îmi adun gândurile, ca să îmi dau seama de ce sunt adeptul mersului pe două roţi…, de ce insist să mişc munţii din loc…, de ce insist să vorbesc celor care nu vor să mă asculte…, de ce mi-am propus să schimb mentalităţi adânc înrădăcinate…, de ce bat şaua să priceapa iapa!?

Le-am pus pe hârtie şi m-am declarat, deocamdată, mulţumit:

1) Pedalatul mă bine☺dispune.

În adolescenţă, bicicleta era unul dintre puţinele obiecte de care mă simţeam ataşat pe termen lung. Chiar dacă nu puteam modifica nimic la ea atunci, eu mă simţeam foarte mândru de ‘Balkan-ul’ meu, cu cadru plat si rabatabil. Traversam mereu Parcul Circului de Stat din Bucureşti, plin de alei, spaţii verzi şi coline înierbate, ca să ajung în parcul Ioanid sau în Grădina Icoanei unde mă aşteptau amicii mei, Gabi şi Răzvan. Gabi avea un Pegas cu coarne şi şa lungă, iar Răzvan avea un Pegas normal, roşu. Eram liberi, naivi, inocenţi şi nerăbdători să umblăm pe unde vroiam, să ajungem peste tot, să ne facem planuri şi să scornim scenarii.

Bicicleta era mica noastră aventură, acceptată de părinţi şi … evident, ne deosebea de cei care jucau fotbal!

În 1986, în clasa a XII-a, am avut primul meu obiectiv: să ajung cu bicicleta la Piatra Arsă, sus pe Bucegi. Pe vremea aceea nici nu visam ca pot ajunge cu bicicleta (aproape) pe orice munte! Mai nou, am descoperit un nou obiectiv: să ajung cu bicicleta la izvoarele râurilor (sau fluviilor, de ce nu?). Până acum, de când mi-a venit ideea asta, am ajuns la izvoarele Beiului şi Nerei. “Lucrez” în prezent la suişul Dâmboviţei până la izvoare (primele două încercări au eşuat datorită ploilor nemiloase… dar a treia oară nu îmi mai scapă!) O să îmi fac chiar şi o colecţie de fotografii la fiecare izvor.
…

Cum spuneam, la maturitate, am revenit la bicicletă. E plăcerea mea să ies pe stradă călare pe două roţi, să pedalez şi să sar bordurile, să mă strecor prin tot soiul de străduţe sau părculeţe. Acum, oasele sunt mai obosite, articulaţiile mai ruginite, reflexele mai tocite… dar parcă tot pedalatul la deal şi la vale mă chemă mai tare! Oraşul mă oboseşte un pic, încerc să nu mă las copleşit de energie negativă. În adâncul sufletului, m-aş simţi încă bine în pielea unui copil de la munte. Multă lume încă se miră cum de un bărbat la peste 40 de ani refuză cu încăpăţânare să îşi ia carnet de conducere!! Ei şi? Mai nou, printere multe alte hobby-uri sau pasiuni, am descoperit ca e distractiv şi să îmi fac singur întreţinerea. Îmi solicită atenţia, gandurile se focalizează spre subiecte total diferite de cele cotidiene (profesionale sau sociale) şi reuşesc să îmi relaxez ‘cutia neagra cu materie cenuşie’.

În natură, am descoperit că datorită bicicletei nu îmi mai este frică de ploaie, nici de noroi. Ca un orăşean sensibil, aveam pe vremea escapadelor în două picioare, temeri artificiale de orice manifestare a naturii. Pe propriile tale picioare, cu care nu avansezi prea repede, eşti mult mai tentat să cauţi un adăpost. Pe două roţi, mergi mai repede şi speri să scapi … dar nu scapi niciodată şi uite aşa, rabzi ploaie şi nămol cu gura până la urechi! Evident, este recomandat să mergi în grup, nu solitar (cum face Anton Duma, pe care îl admir din tot sufletul…).

2) Pedalând, descopăr o lume total diferită.

Ce poate fi mai romantic decât pedalatul pe câmp, cu stelele deasupra capului, ascultând greierii prin fâneţe placut uscate şi mirositoare?

Ce poate fi mai liniştitor decât momentul când ai asigurat bicicleta de un copac, lângă cort, după care te aşezi la foc şi mănânci înfometat ce ai gasit prin rucsac? (poate doar prezenţa calului în locul bicicletei, but that’s another story!)
Ce poate fi mai straniu decât pedalând printr-un tunel în care nu vezi aproape nimic?
Ce poate fi mai nebunesc, decât pedalatul pe o şosea de asfalt pustie, prin ploaia torenţială care curge dintr-un cer învolburat? Şi cine îşi poate imagina umilinţa de a face o pană în mijlocul aceleiaşi ploi torenţiale ☺ ?
Ce poate fi mai provocator decât coborârea în plină viteză a unei pante abrupte de deal, cu iarbă încâlcită sau noroi alunecos?

Toate aceste situaţii inedite îmi dau trăiri inedite. Mă fac să cunosc lumea aşa cum e ea, prin contact direct şi uneori, neprevăzut. Eşti pus în situaţia de a face echipă cu oameni total diferiţi, dar care odată urcaţi în şa, trăiesc aceleaşi sentimente ca şi tine, reacţionează la fel ca şi tine, au acelaşi nevoi simple ca şi tine: de hrană, de aventură, de căldură, de adăpost şi de… haine şi piese de schimb! Începi să evaluezi ceea ce te înconjoară după lungime, după pantă, după locurile de popas, după amintiri, după imagini fotografice sau video, după culori şi anotimpuri, după vreme şi după relief, după senzaţii şi impresii. Amintirile se definesc în personaje şi peisaje.

În oraş, culmea, mergând pe bicicletă poţi avea acel “eye-contact” cu oamenii din jur! Îi poţi saluta, îi poţi remarca, le poţi anticipa gesturile. Nu trebuie să te chinui să priveşti în oglinda lor retrovizoare, încercând să identifici dacă e vreo “vacă proastă” la volan, sau vreun pămpălău mic care nu se vede de sub bordul maşinii… Pedalând, am cerul deasupra capului şi pot privi norii sau stelele, soarele sau luna cum se strecoară printre blocuri. Pot privi, dacă vă vine să credeţi, arhitectura clădirilor!

3) Mersul pe patru roţi îmbolnăveşte, mersul pe două roţi însănătoşeşte!

Stăteam nu de mult de vorbă cu un cunoscut, după o zi întreagă de activităţi sportive în mijlocul naturii. Mi se plângea de senzaţia de oboseală pe care i-o inducea sistemul de lucru într-o companie multinaţională şi de sentimentul de suficienţă care îl sufoca. Îmi spunea că admiră felul meu de a fi, că şi-a luat şi el o bicicletă şi că ar vrea să îl iau şi pe el când mai ies cu prietenii la aventuri sportiv-turistice. M-am simţit bine constatând cum un bărbat de 30 de ani, care nu fusese niciodată cu cortul la munte, bine aşezat ierarhic, atât social cât şi financiar, este gata să dea bolidul cu patru roţi pe o biclă cu două roţi, să dea piept cu muntele şi să se bucure de simplitatea unei vieţi în mijlocul naturii (că venii vorba: deunăzi, i-au luat carnetul pentru supra-depăşirea vitezei legale, aşa că acum e chiar obligat să pedaleze). Eu am acum puțin peste 50. El nu mi-ar fi dat mai mult de 32…!

De fiecare dată când fac un concediu de minim 10 zile în şa, mă intorc mai suplu, mai rezistent, mai agil şi mai energetic. El se chinuie să dea bani cu grămada pe exerciţii la sală, să îşi ia echipamente scumpe şi performante.. dar pe care nu apucă aproape deloc să le folosească.

Vârsta nu te aşteaptă…

Pedalând, eu mă menţin mult mai uşor în formă (în medie, te face să arăţi cum arăta un om sedentar cu 10 ani în urmă) şi este mult mai ieftin decât abonamentul la sala de gimnastică. Pedalatul este mult mai gentil cu genunchii şi gleznele decât jogging-ul! Am descoperit că este o formă de aerobic care mă poate duce din punctul A în punctul B. Pedalând uşor timp de 20 de minute, ard aproape 100 de calorii. Îmi creşte rata metabolismului şi am controlul asupra greutăţii. Pentru cine doreşte, le pot spune că ajută la menţinerea coapselor şi şezutului mai ferme şi mai elastice, iar abdomenul devine mai plat! 20 de kilometri pe bicicletă pe săptămână reduc la jumătate riscul de atac de cord. Dacă mergi câte 4 km pe zi la serviciu, ajungi acolo cu capul limpede, cu un ritm al inimii perfect, încât nici nu mai simţi nevoia unei cafele “care să te pună pe picioare”!

4) Pedalele nu costă cât motoarele.

O bicicletă nu costă deloc mult. Spre deosebire de o maşină, dacă îţi iei o bicicletă cu cadru de aluminiu sau crom-nichel, s-ar putea să constaţi că îmbătrâneşti mai repede decât ea… Puţine piese se vor uza: cauciucurile, saboţii de frână, lanţul, setul de foi şi pinioane… Dacă dai 2000 lei pe o bicicletă suficient de bună, care te va ţine ani de zile fără intervenţii majore, constaţi o mare diferenţă atunci când tragi linie şi vezi că numai asigurarea Casco la o maşină normală te costă ceva mai mult de 2000 lei pe an!

Dacă evaluezi cât combustibil consumă o maşină din clasa ‘economică’ la sfârşit de lună, după zeci şi sute de ore aşteptând în trafic, cu motorul pornit, îţi vei da seama că nu merită cheltuiala.

Spălatul aşa-zis “ecologic” al unei maşini costă cât un lanţ de bicicletă, care te poate ţine şi 10 ani! Iar maşina cea frumoasă nu rezistă mai mult de 10 ore fără să capete din nou aspectul acela prăfuit, de vechi!

Unii spun că un biciclist trebuie să îşi cumpere echipament special şi să mănânce mâncare specială. Doar dacă vrei. Dacă nu, tot ce îţi trebuie special este să schimbi umbrela cu o pelerina de ploaie! În general, acest echipament special, dacă îl cumpăr, înlocuieşte alte haine şi accesorii vestimentare pe care oricum le cumpăram! Cât despre mâncat, mănânc mai mult doar atunci când fac ture lungi. Şi atunci, adaug ceva mai multe paste şi orez…

 

5) Fraternitate, egalitate, mobilitate!…

Fiecare persoană care merge cu bicicleta în loc să folosească maşina personală, contribuie la salvarea Planetei cu tot cu oamenii ei cu tot! Civilizaţia asta actuală, de consum, ne face să ardem enorm de mult carburant, gaz, ulei şi alte produse de sinteză. Acestea pompează bioxid de carbon pe care fiinţele vii îl absorb parţial, dar restul se acumulează în atmosferă şi contribuie la încălzirea aerului, topirea gheţarilor, furtunilor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor.

În general, ¾ din drumurile zilnice sunt mai scurte de 5km. Dacă renunţ la maşină pentru a le parcurge cu bicicleta, nu mai „ard gazul de pomană” şi în oraş va fi mai răcoare un pic… În luna decembrie, 2006, mi-am luat inima în dinţi şi am gândit un proiect de promovare a mersului pe bicicletă în oraş. Am depus dosarul la Ambasada Olandei şi după patru luni în care am stabilit relaţii de parteneriat cu alte organizaţii sau cu autoritaţile publice, am obţinut şi bugetul solicitat pentru a demara campania „VELORUŢIA. O REVOLUŢIE PE DOUĂ ROŢI”. Reprezentanţii Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos au răspuns, în mod surprinzător, la provocarea mea. Mi-au promis sprijin constructiv în demersul de a informa şi educa bucureştenii în ceea ce priveşte avantajele nete ale utilizării bicicletei ca mijloc alternativ de deplasare urbană. Obiectivele principale sunt: sensibilizarea administraţiei locale în vederea includerii bicicletei în strategiile de dezvoltare urbană, plus prezentarea drepturilor pe care orice biciclist le are şi pe care instituţiile de resort trebuie să i le respecte!

6) Mergând pe bicicletă respect mediul înconjurător.

Eu sunt adeptul principiului “nu deranjez, dar nici nu vreau să fiu deranjat”. Bicicleta mă ajută să îmi respect acest mod de viaţă. Claxonul bicicletei nu sperie pe nimeni, în trecere, bicicleta nu dislocă mase semnificative de aer care trag 7 pietoni după ea, luaţi de curentul de aer. Nu veti vedea niciodată la marginea pistelor de bicicletă copaci cu frunzele arse de eşapament, sau cu coroanele pline de praf. Cănd trece o bicicletă în viteză pe lângă tine, poţi supravieţui cu succes în urma noruleţului de praf stârnit…

‘Noxele’ biciclistului nu deranjează decât cel mult pe cel din spate ☺. Bicicliştii nu au nevoie de autostrăzi costisitoare, distrugătoare de peisaj şi linişte. Mergând pe două roţi mai poţi observa peisajul, mai poţi auzi păsările cum cântă. Mulţi şoferi nu mai sunt interesaţi de natură pentru că nici nu o mai observă…

Poţi parca fără nici o problemă gratuit, acolo unde vrei, dacă nu parchezi bicicleta în spaţiile special amenajate! Se pot parca 10 biciclete în locul unei singure maşini!! Încercaţi să împărţiţi la 10 suprafaţa necesară acum pentru parcarea maşinilor, apoi luaţi în calcul că bicicletele pot sta şi pe trotuar fără probleme in rastel, şi veţi descoperi că oraşul în care trăiţi va fi mult mai aerisit….

 

7. Pe bicicletă sunt cu adevărat independent!

Aşa am ajuns să spun la revedere transportului public dezorganizat cu care întârziam mereu, în care transpiram şi eu şi alţi 50 de oameni nervoşi, de la care luam nu numai mirosul urât dar şi energia negativă la pachet… Cine e curios, sau curioasă, poate încerca să meargă la serviciu în grupuri de câte trei-patru, pentru a se motiva. Să vedeţi ce distractiv e ☺!!! Pe bicicletă mă opresc unde vreau eu, cand vreau. Dacă e prea aglomerat pe şosea, mă sui pe trotuar. Cu taxiul, făceam pe la inceputul anului 2005 mai mult de o oră din Floreasca până la intersecţia Bd. Ion Mihalache cu Str. Turda în jurul orei 7 seara!! Sau plăteam 20 lei de la aceeaşi intersecţie până la Universitate. Ce prost! Nu reuşesc să îmi dau seama cum de acceptă atâţia oameni să fie înrobiţi, subjugaţi, controlaţi de STATUL în maşină!? Confort prost înţeles…

 

8. Bicicleta mă ajută să cheltui banii câştigaţi pentru mine, nu pentru maşină!

Nu plătesc taxe şi nu îmi dau tot salariul pe benzină! Nu duc bicicleta odată la 10.000 km la revizia obligatorie gratuită, care îţi scoate de fiecare dată cel puţin o sută, două din buzunar! Nu cumpăr odorizatoare, nu cumpăr absorbante de fum de ţigară. Nu dau banii pe spălat interior sau exterior, nu dau banii pe cosmetice auto!!! În schimb, îmi cumpăr mie un şampon sau un săpun, mă alimentez cu un baton de ciocolată în plus, sau o salată de fructe mai mare!!! O fi rău? Nu cumpăr huse pentru scaune de maşină, care se îmbâcsesc urgent şi care electrizează tot ce ating. Mai degrabă îmi cumpăr un rucsăcel de spate în care să îl car pe Iancu pe munte… Energia echivalentă unui singur litru de benzină permite unui om să călătorească aproape 1000 de kilometri pe bicicletă, iar cu banii economisiţi îţi poţi cumpăra recompense lichide, de exemplu.

Întreţinerea unei biciclete mă poate costa aproape 100 lei pe an. Pe maşină plăteşi probabil 1000 de euro. Şi dacă vreau, ca să am o preocupare activă, învăţ să mi-o repar singur, să îi fac tunning sau să îi pun accesorii simpatice! La o medie de 100 euro pe lună cheltuiţi pe benzină, rezultă 1200 euro pe an. Cu banii ăştia faci o excursie în doi la greci, la turci etc… Adaugi şi rata la leasing, sau întreţinerea. Rovinieta, ce să mai zic: „banii dumneavoastră” îngropaţi în autostrăzi fantomă.

[redactat în 2005. republicat în 2015… după 10 ani, dar încă foarte actual]

Foto: asociația “Bate Şaua
FB/GeoBateSaua