Echitație / Călărie
„Eu cedez, tu cedezi”
Cu mâini care ‚simt’, și cu o abordare ‚consistentă’, vei redefini poziționarea capului calului la verticală, învățându-l să flexeze capul de la ceafă (la vertebra atlas).
CE ESTE ATLAS-UL
Atlasul este format dintr-un tub scurt de os cu aripi mari; îi lipsește corpul axului și alte vertebre cervicale. Se articulează cu craniul la nivelul occiputului, permițând calului să dea din cap. Aripile atlasului pot fi simțite de ambele părți ale gâtului calului, sub punctul numit de englezi 'poll' și în spatele maxilarului.
CE POȚI FACE
Înaine de a începe, nu strică să faci câteva exerciții la sol, pe lângă cal, pentru a îl relaxa și pentru a începe să își folosească partea creierului cu care gândește. Cu cât mai multe exerciții la sol vei face în perioada în care dorești să ameliorezi flexarea gâtului, cu atât mai ușor vei obține rezultate bune și vei vedea cum progresează repede și continuu.
Te vor ajuta și exercițiile de pliere laterală sau de coborâre a capului, de sus, din șa.
EXEMPLE:
– plierea cefei (o lejeră rotație a capului în jurul axei vertebrelor cervicale; doar capul se mișcă cu o amplitudine și unghi variabile; se obține cu acțiunea dârlogului direct de opoziție: pumnul ridică dârlogul spre sus, deasupra greabănului, prin închiderea accentuată a degetelor).
– plierea ancolurii (o flexie a vertebrelor cervicale, corespunzătoare segmentului de la greabăn până la ceafă (atlas – este prima vertebră)…. și se obține o decontractare a ancolurii, începând de la gură. Restul corpului trebuie să rămână drept… Acțiunea mâinii se face lateral spre înainte (atenție! către înapoi diminuează amplitudinea) cu dârlog de deschidere).
– încovoierea calului (curbarea totală a corpului calului se realizează prin plierea laterală a coloanei vertebrale, pe o curbă liniară, fără discontinuitate, de la ceafă la coadă, în jurul gambei interioare a călărețului, care trebuie să disocieze net ajutoarele și să le dozeze intensitatea… perechea exterioară a ajutoarelor controlează deplasarea șoldurilor calului pentru a nu derapa).
Ar fi recomandat să lucrezi cu o zăbăluță simplă, mai lejeră (snaffle).
Fii răbdător/toare cu calul și cu tine.
Acordă suficient de mult timp pentru a îl învăța să flexeze stând pe loc, apoi mărește alurile progresiv, folosind destulă presiune a pulpelor în același timp pentru a-i da de înțeles că nu vrei să încetinească la acțiunea mâinilor tale, ci vrei să cedeze.
STÂNGA: iei ușor dârlogii, egali, folosind destulă presiune a pulpelor pentru a ‘cere’ calului să îți cedeze. Plasează mâinile pe coapse, pentru a putea menține presiunea dârlogilor constantă și stabilă. Apoi așteaptă.
MIJLOC: calul ar trebui să dea un răspuns mic dar clar – să flexeze puțin la ceafă (atlas – prima vertebră) și să coboare un pic capul. Răspunsul tău va fi…
DREAPTA: duci mâinile rapid în față și eliberezi imediat dârlogii pentru a elimina presiunea pe zăbală drept recompensă.
NU uita: eliminarea presiunii fix la momentul semnului dat de cal va fi modul în care calul va învăța ce vrei de la el!
Un cal care va ridica capul în loc să ofere o flexie verticală a capului nu face altceva decât să scape de presiunea acțiunii zăbalei. Poate a avut parte de o mână dură în antrenamente, poate îl dor dinții sau poate zăbala a fost prost aleasă și a căpătat o reacție negativă, un obicei prost. Corectarea acestuia va necesita răbdare și mult timp.
STÂNGA: nu te aștepta ca rezultatul să dureze prea mult. Iei din nou dârlogii cu mâinile stabile, ceri prin presiune ușoară, calul rezistă și înalță capul chiar mai mult ca prima oară. NU e o problemă… ții presiunea constantă și aștepți…
MIJLOC: … până când flexează și îți cedează gura iar. Probabil acum vei primi mai mult de la el, din moment ce începe să înțeleagă ce vrei să facă. Categoric, reacția ta la răspunsul lui trebuie să fie….
DREAPTA:… eliminarea presiunii imediat ce înmoaie el gâtul și îți cedează gura. Ai putea observa un alt efect pozitiv: că își menține capul flexat de unul singur pentru un moment. Acesta ar fi scopul principal: să cedeze și să rămână lejer ‘în mână’ atunci când îi ceri.
Pentru a fi eficientă, această metodă de lucru trebuie să devină parte din rutina zilnică a lucrului cu calul până când (re-)definești comportamentul calului.
În final, îl vei învăța că dacă îți “cedează gura” flexând capul la ceafă (la atlas) atunci când simte că ai “luat dârlogii în mână”, atunci și tu îi “cedezi mâna” lui micșorând presiunea dârlogilor ca o recompensă.
Această metodă este clară și simplă, dar îți trebuie “mâini simțitoare”, fine și ferme în același timp, capabile să reacționeze rapid și eficient când e vorba de aplicarea și eliminarea presiunii. Presiune mică pe zăbală pentru a-ți ceda gura puțin, cedarea mâinilor ca recompensă, presiune mai mare pe zăbală pentru a-ți ceda gura mai mult, cedarea mâinilor ca recompensă din nou… și tot așa. La pas, la trap, la galop.
STÂNGA: iată cum poți continua, construind pe ce ai obținut de la el anterior. Restabilești presiunea dârlogilor, de data aceasta ‚cerând’ mai multă flexie decât a „cedat” mai devreme.
MIJLOC: în imagine se vede foarte clar cum calul gândește ce vrei de la el. Se vede la urechile îndreptate spre călăreț, atent, și la întoarcerea capului puțin spre călăreț. Dar încă nu a “cedat”, deci nici tu nu elimini presiunea…
DREAPTA: … decât atunci când primești răspunsul lui, că îți “cedează” gura și menține câteva momente capul poziționat din proprie inițiativă. Bravo!
Acum e momentul să te oprești din exersat. După aceea vei continua în mișcare…
Ca și în cazul oamenilor, și la cai personalitatea este influențată de existența celor două emisfere ale creierului, care acționează de-a lungul întregii sale vieți: emisfera stângă și emisfera dreaptă, care dictează cele două tipuri de personalitate: extrovertitul și introvertitul.
Astfel, un cal extrovertit debordează de energie, are o alură rapidă și o tendință spre galop, în timp ce introvertitul este ceva mai lent și mai stăpânit în mișcări. Acesta din urmă este mai degrabă supus, temător, reactiv și lipsit de încredere, iar primul tip este dominant, curajos, încrezător, calm și tolerant.
Notă: Am preluat și din alte surse, inclusiv din Manualul de echitație al Profesorului Al. Iavorovschi.
eclectic-horseman.com