Căutare:

Căutare:

Informații

Caii lui Sân’ Toader: semi-zei, ființe mitice. Povești și credințe populare

Asociația BATE ȘAUA SĂ PRICEAPĂ IAPA promovează tradițiile cultural-artistice prin intermediul turismului în șa.

Nu ne-am propus să facem educație completă pe tema tradițiilor căci nu avem competențe serioase, dar îndrăgim să aducem la lumină tot ce ține de lumea cailor, care au o tradiție frumoasă la noi în țară.

De aceea am spicuit mai jos câteva informații relevante despre  felul în care erau venerați, sărbătoriți sau tratați caii în vremurile de demult apuse la noi în țară, folosind izvoare dezvăluite frumos de specialiști care au studiat mai mult ca noi credințele, obiceiurile și calendarele străvechi.

cal in salbaticie
>> frumusetea unui cal in salbaticie <<

Prima săptămână din Postul Mare, numită în popor Săptămâna Cailor lui Sân’ Toader, care, în tradiţia populară, cuprinde practici de curăţire, de potolire a entuziasmului excesiv din perioada anterioară.

În tradiţia populară, caii care-l însoţeau pe Sân’ Toader păzeau Soarele, pentru a evita fuga acestuia către miazănoapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică. Conform credinţei populare, caii lui Sân’ Toader sunt fiinţe mitice cu aspect de flăcăi cu coada ascunsă în iţari şi cu copitele ascunse în opinci, care readuc ordinea la începutul postului.

 

SĂPTĂMÂNA LUI SÂNTOADER

 

MARȚEA ÎNCUIATĂ/ A VASELOR/ A CIORILOR/ A FURNICILOR/ A TRĂSNETULUI

Ziua de azi aduce intrarea într-un nou interval de zile festive cunoscut sub numele de „Săptămâna Cailor lui Sântoader”, motiv pentru care i se mai spune și MARȚEA SÂNTOADERULUI. Pentru a scăpa de vizitele nocturne ale Sântoaderilor, oamenii obișnuiesc să îndeplinească peste zi o serie de sarcini impuse de patronul lor. Bărbații trebuie să țesale caii, să-i hrănească și să-i împodobească cu ciucuri roșii spre a-i feri de deochi iar femeile își încep ziua cu spălatul ritual al părului. Apoi merg în grajd, ating coama calului pentru a avea și ele părul viguros, lung și mătăsos, rostind invocarea magică: „Toadere, Sântoadere!/ Dă cosițe fetelor/ Cât cozile iepelor”.

Atât bărbații cât și femeile au obligația să respecte toate interdicțiile impuse de acestă zi, altfel se abat asupra lor unele dintre cele mai înfricoșătoare pedepse: cine spală, țese, coase ori împletește va fi trăsnit iar pământul lucrat va fi bătut de grindină.

matusa Zamfira
>> matusa Zamfira din Tara Motilor <<

VINEREA SÂN-TOADERULUI, RITUALURI DE FRUMUSEȚE

Suntem la început de an agrar și am intrat în anotimpul cald, situat sub semnul calului. Începând cu ziua de marți, după apusul soarelui, Sân-Toader și alaiul lui mitic format din bărbați-cai au pus stăpânire pe lume preț de mai multe zile. În unele locuri, sărbătorii îi sunt consacrate 6 zile, în altele 9 sau chiar 12.

Caii lui Sân-Toader sunt în număr de şase (…). Ei vin sâmbăta seara la ora 6, în prima săptămână din postul Paştelui şi stau până joi la amiază, în săptămâna a doua, când li se dau şase grămezi de porumb, pentru că nu au făcut rău în sat. În timpul acestor zile nu e voie să cânţi, să petreci sau să lucrezi, de la ora 6 seara până la 6 dimineața, pentru că ei te calcă în picioare”. Nu te poţi feri, pentru că ei iau diferite chipuri de oameni”.

Vremea Cășlegilor aducătoare de voie bună a trecut, nopțile sunt tot mai scurte iar tinerii trebuie să se odihnească pentru a putea lucra pământul. A venit timpul aratului și pentru asta petrecerile și șezătorile iernii ar trebui uitate. Dacă nu se întâmplă așa, Sântoader și alaiul lui aduc ordinea în comunitate, merg prin casele unde se țin șezători, iau fetele la joc, apoi zboară cu ele în văzduh și le aruncă de acolo pe pământ. Spirit rău, restrictiv și agresiv Sântoader își trimite șapte nopți la rând herghelia sa nevăzută la casele în care fetele și femeile nu-l cinstesc cum se cuvine, spre a le pedepsi cu cruzime.

Vreme înainte, de VINEREA SÂN-TOADERULUI țăranii dădeau sare descântată animalelor, pentru a fi protejate pese an iar fetele tinere aduceau ofrandă popelnicului, plantă folosită în diverse ritualuri magice. Înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure cu pâine, sare și ouă, scoteau rădăcina de popelnic și în locul ei puneau darurile rituale, rostind descântecul: “Popelnice, Popelnice,/ Eu îţi dau pită şi ouă,/ Tu să-mi dai cosiţă nouă./ Eu îţi dau pită cu sare,/ tu să-mi dai cosiţă mare.” Apoi, cu fiertura din rădăcina de popelnic, își spălau părului.

Plantele folosite pentru spălarea rituală a părului diferă în funcție de zonă, printre acestea numărându-se năvalnicul, urzica, floarea de corn, iedera, cimbrișorul, iarba mare sau iarba vântului.

Până la începutul secolului al XX-lea, potrivit însemnărilor lui Simion Florea Marian, țăranii cunoșteau și alte remedii magice pentru frumusețe și sănătate, pe care le puneau în practică în acest interval de timp festiv. „După ce s-au lăut (spălat) și s-au pieptănat, bărbații își rătează pletele (…) iar femeile își rătează puțin vârful cozilor și apoi, luând părul retezat, îl duc și îl pun într-o scorbură de răchită zicând: Toadere, Sântoadere/ Na-ți părul meu/ Și dă-mi coama calului tău! Aceasta o fac anume ca să le crească părul ca răchita de repede și să nu-i doară capul peste an.”

Ziua de ieri a purtat numele de Joia Iepelor. S-a ținut pentru asigurarea sănătății cailor și a adus interdicții stricte de muncă: nu a fost voie să se „împungă cu acul”, să se toarcă, să se țeasă, să se sape. Nu s-au atins obiecte ascuțite.

casa bunicilor
casa bunicilor mei din Țara Moților

SÂMBĂTA SÂN-TOADERULUI

Caii lui Sân-Toader sunt feciori frumoși, făcuți din feciorii care și-au părăsit iubitele, dar fiecare are coadă și copite”. (Simon Florea Marian).

Despre Sântoaderi se povestește că ar avea puterea de a purifica timpul şi spaţiul la intrarea în primăvară. Etnologul Ion Ghinoiu îi definește drept „semizei care puneau capăt șezătorilor și petrecerilor din timpul iernii”, pe când Otilia Hedeşan îi consideră “morți neliniștiți, nesatisfăcuți sub aspect erotic, vagabonzi peste hotarele vieţii cu moartea, veniți să-și caute iubitele rămase în lumea noastră şi grăbiţi ca, la cea mai mică neatenție a acestora, să le ia, definitiv, cu ei, pentru a-şi asigura liniştea în lumea de dincolo.”

Așa se explică existența, pe lângă ritualurile de protecție magică, a unor obiceiuri relaționate cu caracterul post-funerar al sărbătorii cum ar fi pregătirea și împărțirea colivei, ritual sacrificial închinat inițial unei divinități agrare și preluat de cultul creştin cu semnificația de pomenire a morţilor. De astă dată se numește Coliva lui Sântoader, iar parte din aceasta se păstrează în casă, cu credința că ar avea proprietăți tămăduitoare.

De Sâmbăta Sântoaderului este celebrat cel mai năprasnic dintre ei – Sântoaderul cel Mare. Este cunoscut drept „Sântoaderul cel Șchiop” și, la fel ca în cazul Filipului cel Șchiop (zeul însemnat al lupilor) e considerat conducătorul cetei. Cu toate că sâmbăta este ziua consacrată de pomenire a morților, de data aceasta – în afară de Coliva lui Sântoader – nu este permis să se împartă nimic de pomană, altfel se spune că „îți trage dracul caii de coadă” tot anul.

la potcovar in Tara Motilor
>> la potcovar in Tara Motilor <<

DUMINICA SÂNTOADERULUI (CALENDARUL SĂRBĂTORILOR CU DATĂ MOBILĂ)

Despre Caii lui Sântoader se spune că în galopul lor “rup lanţul lui Sântion, pentru a înlocui iarna cu vara”. De aici a apărut probabil, în Duminica Sântoaderului, obiceiul numit Încuratul/ Încurarea (alergarea) Cailor, care a generat mai târziu mult așteptatele întreceri de cai din București.: „În această zi (Duminica Sântoaderului) se încură caii (…) ca să fie iuţi şi sănătoşi peste an ca și caii lui Sântoader, cu care aleargă după Soare”.

Jumătate tineri bărbați-jumătate cai, Sântoaderii pot fi alungați doar cu vrăji. Fetele fac farmece pentru a-i îndepărta, întorc toate vasele din casă și cer ajutorul pâinii-rugăciune, rostind în șoaptă toate chinurile grâului de la germinare până la transformarea lui în aliment sacral. Bărbații primenesc caii și îi împodobesc cu ciucuri roșii spre a-i feri de deochi. Bătrânii povestesc că pe vremea când era respectată sărbătoarea cu toate interdicțiile şi obligațiile rituale impuse, Sântoaderii puteau fi văzuți de om. Acum însă nu se mai arată, pentru că nu mai crede nimeni în ei.

 

SURSA: Iulia Gorneanu

 

cal din Apuseni
>> cal din Apuseni <<

Săptămâna Caii lui Sân’ Toader sau cum se lepădau strămoşii noştri de iarnă.

 

TRADIȚII ÎN PRIMA SĂPTĂMÂNĂ A POSTULUI PAȘTELUI

Pregătirea pentru intrarea în postul Sfintelor Paşti începe încă din Săptămâna Albă, când creştinii au dezlegare la lactate, ouă şi peşte şi care se încheie cu petrecerea din duminica de Lăsatul secului, şi continuă cu prima săptămână din Postul Mare, numită în popor Săptămâna Caii lui Sân’ Toader, care, în tradiţia populară, cuprinde practici de curăţire, de potolire a entuziasmului excesiv din perioada anterioară.

Prima zi după Lăsatul secului se numeşte Lunea curată (anul acesta la 23 februarie). În tradiţia populară, în această zi, unul dintre membrii familiei care se trezea mai devreme, scutura afară faţa de masă cu firimiturile rămase de la ospăţul din ajun, zicând: „Veniţi păsări să vă dau şi vouă din bucatele mele cu care prind postul, dar şi voi să prindeţi post de la bucatele de vară”. Acest ritual era săvârşit cu scopul de a apăra recoltele de atacurile păsărilor. De asemenea, femeile se ocupau cu spălatul vaselor cu leşie, pe care le urcau apoi în podul casei, pentru a fi schimbate cu vasele folosite în perioada postului.

Acum începe Postul Mare propriu-zis, care durează şapte săptămâni şi în care nu se consumă produse din carne, lapte, brânză şi ouă, ci doar alimente de origine vegetală. Această zi era consacrată şi preparării borşului, aliment nelipsit din post. Din marţea de după Lăsatul secului, în gospodăriile tradiţionale se torcea şi se ţesea de zor, femeile şi fetele pregătind deja hainele cu care aveau să se îmbrace în ziua de Paşti. Practic, în această săptămână, viaţa revine la o perioadă de linişte, fără petreceri zgomotoase, se fac urări de sănătate, oamenii se împacă.

În Biserica Ortodoxă, prima sâmbătă din Postul Mare este Sâmbăta Sfântului Teodor, de numele căruia se leagă introducerea binecuvântării colivei în tradiţia liturgică a Bisericii, dar care în tradiţia populară marchează trecerea de la anotimpul rece la cel cald. În tradiţia populară, caii care-l însoţeau pe Sân’ Toader păzeau Soarele, pentru a evita fuga acestuia către miazănoapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică. Conform credinţei populare, caii lui Sân’ Toader sunt fiinţe mitice cu aspect de flăcăi cu coada ascunsă în iţari şi cu copitele ascunse în opinci, care readuc ordinea la începutul postului.

Sâmbăta Sfântului Teodor este marcată şi de o serie de ritualuri populare. Fetele obişnuiau să meargă la pădure înainte de răsăritul soarelui, în locuri curate, de unde scoteau rădăcini de iarbă mare, iar în locul lor puneau sare, făină sau alte produse. Acasă, fierbeau aceste rădăcini, iar cu infuzia rezultată se spălau pe cap, în credinţa că le va creşte părul mare şi frumos, iar când se pieptănau spuneau: „Toadere, Sân’ Toader,/Dă cosiţă fetelor cât coada iepelor/Şi chică pruncilor cât coama cailor”. Cele care nu ajungeau la pădure se mai puteau spăla cu fiertura unui snop de fân din ieslea cailor, pentru a avea părul frumos şi bogat şi pentru a fi plăcute feciorilor.

Uneori, după ce-şi spălau cosiţele, fetele aşezau ligheanul sub pat, puneau busuioc şi puţin păr sub pernă, în speranţa că-şi vor visa ursitul. Pe de altă parte, flăcăii îşi tăiau pletele şi le ascundeau într-o scorbură de răchită, să le crească părul des precum răchita. Tot în această zi, odată ce împlineau 14 ani, fetele se pieptănau cu cărare pe mijloc, semn că au intrat în categoria fetelor de măritat, putând fi introduse de flăcăi în hora satului. În Bucovina se obişnuieşte ca în această zi să se tundă coama viţeilor şi a cailor, iar părul rezultat este pus în muşuroaiele de furnici, pentru ca „animalele din gospodărie să se înmulţească precum furnicile”.

Ziua Sfântului Toader, cu o importanţă deosebită în cultul creştin ortodox, are, însă, şi rădăcini mult mai adânci, anumite credinţe străbătând până astăzi.

Sărbătorită întotdeauna în prima sâmbătă a Păresimilor (a Postului Paştelui), ziua lui Sântoader are o dublă semnificaţie pentru creştini. Cea precreştină este legată de Sântoaderul care umblă pe un cal cu un corn în frunte, cal năzdărvan, care nu bea şi nu mănâncă nimic timp de un an. În ziua de Sântoader are, însă, voie să bea şi să pască, nu iarbă, ci păr de fată mare.

În ajunul acestei zile oamenii de la sat tundeau vitele între coarne şi la coadă, le ţesălau bine, pentru a le creşte părul frumos „ca să se cureţe de iarnă“. Mânjilor li se tundeau coamele şi cozile, iar cailor li se retezau, simbolic, o parte din părul de la coamă, restul fiind împletit frumos. Căpăstrul era împodobit cu ciucuri din lână colorată, preferată fiind culoarea roşie.

cal din Tara Motilor
>> cal din Tara Motilor <<

RITUALUL PENTRU UN PĂR DE INVIDIAT

Dacă mai vedeţi şi astăzi, prin pieţe, bătrâne care vă îmbie să cumpăraţi „iarbă mare“, ar trebui să ştiţi că obiceiul este legat de aceeaşi sărbătoare. Iarba mare sau omanul se folosea în ritualul pentru un păr frumos.

Fetele şi femeile mergeau la miezul nopţii în grajd şi smulgeau păr din coama iepelor (sau a cailor), pe care le aruncau în cazanul cu leşie, spunând, ca şi în momentul obţinerii lor din coama calului: „Murgule, murgule, dă-mi codiţa ta şi ţi-o dau pe-a mea!“, repetată în ambele momente de câte trei ori. În acelaşi cazan cu leşie puneau şi iarba mare, culeasă în vinerea lui Sântoader, cunoscută în popor şi ca „vinerea Domnului“. Atunci când culegeau planta fetele se rugau zeului cabalin să le dea păr frumos şi sănătos.

Spălatul părului se făcea în noaptea de vineri spre sâmbătă sau în zorii zilei de Sântoader. Fetele îşi împleteau cozile la răsăritul soarelui, sub ameninţarea că dacă nu respectă ritualul întocmai „vor împleti cosiţa albă“, adică nu vor fi niciodată peţite.

gospodina din Tara Motilor
>> gospodina din Tara Motilor, mama vecinului meu <<

SĂ NU PETRECI ȘI SĂ NU UMBLI NOAPTEA PRIN SAT

În aceeaşi noapte erau interzise petrecerile şi umblatul pe uliţi, vizate de pericolul de a fi călcate în picioare de caii lui Sântoader fiind în special fetele şi muierile care nu-i cinstesc. Este, de altfel, sfârşitul perioadei şezătorilor de iarnă, oamenii având nevoie de mai multă odihnă, pentru că noaptea se scurtează şi va începe munca la câmp.

Exista de asemenea credinţa că de Sântoader nu e bine să pui cloştile pe ouă, să nu facă pui schilozi. Ziua de Sântoader începea cu ritualul de afumare cu iarbă mare şi tămâie a casei şi a grajdurilor, urmată de încurarea cailor, de care se ocupau flăcăii. Ritualul marca, de fapt, alungarea Sântoaderului, sărbătoarea încheindu-se în unele sate cu focurile aprinse. Era modalitatea în care lumea satului „se lepăda de iarnă“, trecând la primăvară.

În fapt, această săptămână este prima din Postul Mare, în care nu se mai organizează petreceri cu muzică, nu se mănâncă ”de dulce”, dar mai ales, se fac fapte bune, oamenii se împacă, într-un cuvânt – credincioşii se pregătesc pentru a putea primi Sfânta Împărtăşanie şi pentru a întâmpina Sărbătoarea Învierii Domnului cât mai curaţi sufleteşte.

SURSA: Ziarul Unirea

La Școala BateȘaua, cursanții noștri învață nu doar să călărească, nu practică doar turismul ecvestru, ci învață și ce înseamnă viața satului, ce este o șezătoare sau o clacă, ce farmec și utilitate au meșteșugurile și tradițiile.

Detalii la:
0722736694
contact@batesaua.ro

Pe aceeași temă

Înscrie-te la activitățile Bate Șaua

Completează formularul de mai jos si rezervă unul sau mai multe locuri! Câmpurile marcate * sunt obligatorii.