Căutare:

Căutare:

Atitudine și Implicare

Centru de inchiriere biciclete si Gradina Comunitara educationala

CENTRU_INCHIRIERE_BICICLETE_BATESAUA

 Iarba, nu moloz. Biciclete, nu masini. Lemn si pietra, nu fier si beton…

Ce se intampla cand proprietarul (privat sau public) unui teren din mijlocul orasului nu contruieste sau nu amenajeaza in niciun fel acel teren? Un an, doi, sau chiar mai multi?? Stim foarte bine ce ne asteapta, mai ales daca suntem vecini si martori ai degradarii spatiului… Totul se va umple de balarii, buruieni, dar mai ales gunoaie. Enorm de multe gunoaie isi fac rapid aparitia. Si cu ele animalele de pripas sau oamenii strazii. Dintr-o data acel spatiu atrage toata murdaria zonei, si ii indeparteaza pe oameni. Mirosuri pestilentiale, insecte de toate felurile, microbi, virusi si bacterii. Focar de infectie.

Da, e plin Bucurestiul si chiar toata Romania de asa ceva…

CENTRU_INCHIRIERE_BICICLETE_BATESAUA

De aceea m-am decis, in numele asociatiei BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA, sa organizez la Centrul de Inchiriere si Informare BateSaua din Str. Sf. Spiridon 13, sector 2, Bucuresti un proiect foarte provocator  dar care deja imi da incredere ca va fi un exemplu pentru multe organizatii de mediu, cetatenesti si nu numai. Asa cum  de fapt, orice proiect al organizatiei BateSaua a fost mereu: deschizator de drumuri. Mai nou, este deschizator de spatii :)

O voi numi Gradina Comunitara BateSaua.

 centru_inchiriere_biciclete_batesaua_compost

Deja lansez un apel pentru strangere de fonduri, prin donarea celor 2 procente in contul asociatiei noastre, din impozitul tau pe venitul global. Daca vrei sa fii parte dintr-un fenomen care va schimba fata orasului in viiitor, sustine cauza noastra si vei vedea cum infloreste sub ochii tai. Vei putea veni sa iei o floare de la noi, sau un buchet de marar, o ceapa verde sau un usturoi :)

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_compost
Daca nu ai cum sa ne dai bani, ne poti aduce rasaduri sau unelte de lucru, materiale de constructii.
Iti multumesc anticipat! Important este sa demnonstram ca nu doar rechinii imobiliari valorifica / distrug terenurile din centru! Important este sa demonstram ca spatiile neconstruite inca, pot deveni gradini, livezi, curti destinate dezvoltarii durabile, nu parvenirii!!

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_reparatii

Cum ar fi sa te invit la primavara la terasa noastra din mijlocul unei livezi tinere, sa organizam targuri de seminte sau de fructe uscate in timp ce pe margini cresc rasadurile de patrunjel si marar?

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_compost

Cum ar fi sa vezi peste tot in orasul tau terenurile virane transformate in gradini de zarzavaturi prin implicarea comuna a cetatenilor din vecinatate sau din comunitate? Si daca statiile de transport public ar deveni suport pentru arta? Sau ce-ar fi sa vezi o piata publica dezolata si pustie mobilata cu scaune, mese si bancute? Acest stil de amenajare se numeste in comunitatea urbanistilor moderni ‘placemaking’ sau in romana putem sa ii spunem ‘omul sfinteste locul’, ‘unde calca el, creste iarba’ sau chiar ‘….’

Va fi un proiect de ‘placemaking’, o abordare multilaterala a planificarii, design-ului si gestionarea spatiilor verzi care capitalizeaza pe resursele comunitatii pentru a putea crea spatii publice care promoveaza sanatatea, fericirea, traiul impreuna intr-o buna vecinatate. Nu vom pleca concentrandu-ne exclusiv pe ‘placemaking’ dar totusi ‘placemaking va fi o componenta in dezvoltarea acestui spatiu.

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_baloti_paie

Imi doresc sa pornesc strangerea de fonduri si atragerea de parteneri. Acolo functioneaza acum Centrul de Inchiriere Biciclete si partial Centrul de Informare. Inca nu am amenajat spatiul atat de coerent incat sa putem depozita acolo harti, brosuri si volante informative, sau sa instalam un laptop conectat la Interent pentru navigare. Dar verbal deja oferim tuturor celor interesati detalii, recomandari sau legaturi utile. Inchirierea de biciclete este recomandata celor care nu au de ce sa cumpere biciclete pentru o tura sau doua pe an la padure sau la munte. Sau pentru cei care nu au unde sa depoziteze bicicletele….

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_birou

Voi sta de vorba si cu vecinii “nativi”, pentru a implica si cativa lideri de opinie din vecinatate. Vecinii crescuti odata cu cartierul stiu cel mai bine ce nevoi are vecinatatea!

Daca si tu ai o idee de amenajare a unui spatiu public, da-mi de stire.
Ideile prind contur mai bine si mai repede atunci cand faci schimb de experienta sau de resurse!

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_baloti_paie

 

De la un teren viran la o Gradina Comunitara
Istoria spatiului unde am amenajat Centrul de Inchiriere BateSaua a pornit acum un an, cand am fost nevoit sa caut urgent un spatiu mai mare, central, capabil sa gazduiasca 60 de biciclete, o masina de teren si o remorca imensa (cu care putem transporta pana la 30 de biciclete o data)…

Proprietarul astepta de ani de zile oportunitatea de a construi un alt bloc de metal, beton si sticla, in mijlocul unui micro-cartier central, intre alte cladiri inalte de beton. Dupa caderea pietei, instalarea crizei imobiliare, visul sau s-a naruit. Au trecut anii si spatial acela a devenit un ghimpe puturos si murdar in coasta cartierului. Plin de gunoaie si de balarii, atragea prostituate si oameni ai strazii sa isi faca acolo nevoile si sa arunce mizerii.

Spatiul are 300 mp. Am scos 4 (patru) camioane de moloz. Am ras totul la nivelul solului. Am adus apoi inca 3 (trei) camioane de pietris. Si abia dupa o luna de munca silnica, am inceput abia amenajarea gardului si constructiei care urma sa adaposteasca bicicletele, dulapurile si piesele de schimb.

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_baloti_paie

Apoi mi-a venit ideea sa intaresc peretii constructiei cu baloti de paie. Am facut astfel o constructie solida dar aerisita si calduroasa in acelasi timp. Acoperisul inca nu imi ofera satisfactie si nici protectia necesara, de aceea il vom schimba anul acesta.

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_baloti_paie

Pe langa depozitul de biciclete, acum avem un atelier de intretinere si reparatii, un spatiu de spalare a bicicletelor si un colt cu scule si piese. Tot acolo am aranjat frumos si arcurile cu sageti, corturile si materialele de excursii si tabere. Spatiul a fost gospodarit cu simt de raspundere, dar ii lipseste atmosfera calda de acasa… iarba verde de acasa, ma scuzati!

centru_inchiriere_biciclete_batesaua_baloti_paie

O alta idee care m-a incantat a fost pregatirea unor spatii de depozitare a deseurilor regenerabile si producerea compostului. Am preferat sa refolosim lemnele vechi, uscaturile buruienilor, hartiile murdare sau deseurile vegetale. Acest compost va intra in curand in amenajarea unei Gradini Comunitare. Sper sa produc flori pe mucegai :)

Planul este sa cultivam acolo plante aromatice, flori sau arbusti care sa ne faca viata mai frumoasa. Vom combina activitatile de inchiriere de biciclete, cursuri de initiere, organizare de excursii si de educare a copiiilor, tinerilor si nu numai … in spiritul recuperarii spatiilor parasite, regenerarii urbane si transportului alternativ.

centru_inchiriere_biciclete_batesaua

Si vom reusi!

Multumesc pentru incredere si sprijin!

GeoBateSaua
februarie 2016

 

Pe aceeași temă

Înscrie-te la activitățile Bate Șaua

Completează formularul de mai jos si rezervă unul sau mai multe locuri! Câmpurile marcate * sunt obligatorii.