Căutare:

Căutare:

Echitație / Călărie

Mersurile calului (2). Alurile artificiale

MERSURILE CALULUI – partea a II-a: Alurile artificiale si intermediare

mersurile alurile calului la ScoalaBateSaua
>> Dupa ce identificam mersurile naturale, putem incerca sa descoperim mersurile artificiale <<


MERSURILE ARTIFICIALE

Intr-un articol anterior am vorbit despre cele trei mersuri naturale ale calului, cele trei aluri de baza: pasul, trapul si galopul.

Pe langa aceste mersuri “curate”, naturale, exista si mersuri artificiale, obtinute prin dresaj special.

 

Pasul “in buiestru”

Este un mers la pas nenatural pentru un cal, un mers de natura simetrica, un mers la pas, dar in doi timpi, in care bipedele laterale se succed in mod egal pe sol, astfel: bipedul lateral dreapta (AD si PD) urmat de bipedul lateral stanga (AS si PS). Este un mers comod pentru calaret, motiv pentru care acesti cai, care mergeau in buiestru, erau pe vremuri foarte cautati la tara, de catre notarii sau medicii de tara, care aveau drumuri lungi de facut calare. Caii care merg in buiestru pot atinge si viteze chiar foarte mari, intr-o vreme chiar participau la cursele de trap (pe hipodromul de la Vincennes – Franta), unde au avut ceva succese, dar au fost in cele din urma definitiv descalificati pentru neregularitati de alura.

Stiai ca?
Exista patrupede care merg in mod normal in buiestru: girafa, elefantul, camila!


Mersul inapoi
– este tot un mers artificial, obtinut prin dresaj:

In mediul sau natural, calul nu merge niciodata inapoi, ci se rasuceste rapid 180 de grade, si merge apoi inainte. Dar mersul inapoi este foarte important pentru dresajul calului, deoarece ajuta la balansarea centrului de greutate spre partea posterioara – lucru foarte important in dresaj, dar si pentru realizarea sariturilor.

In concursurile de dresaj, mersul inapoi trebuie sa fie unul corect, adica un mers in doi timpi, egali, cu asezarea succesiva pe sol a celor doua bipede diagonale (deci, nu este un mers in patru timpi, ca mersul inainte, la pas!).


Trapul de curse
– este considerat tot un mers artificial, modificat, in care exista o usoara disociere a asezarii pe sol a celor doua componente ale unui biped diagonal: anteriorul se asaza putin mai devreme decat posteriorul opus, pentru ca acesta din urma sta mai mult pe sol, pentru a-si creste forta de impingere si, astfel, a obtine o viteza mai mare, necesara trapasilor de curse.

 

Trapul cadentat (pasajat), pasajul si piaffe

Sunt aluri artificiale derivate din trap, perfect ritmate si simetrice, in care, ca si in trap, cele doua bipede diagonale se aseaza succesiv pe sol, dar cu o cadenta foarte lenta, si cu un fuleu foarte mic al trapului (urma posterioarelor pe sol este mult in spatele urmei anterioarelor, un fuleu acoperind foarte putin teren) si cu o perioada de proiectie mult mai lunga (timpul cat calul sta “in aer”, neatingand cu nici un picior solul).


Pasajul
este un mers creat prin dresaj de inalta clasa si nu poate fi obtinut decat printr-o impulsie foarte buna, care sa duca la o buna “ingramadire” a calului.

Piaffe – este un pasaj executat pe loc, fara a avansa; calul nu merge deloc inainte, ci executa miscari simetrice si egale, de asezare alternativa pe sol a celor doua bipede diagonal, stand pe loc. Membrele posterioare trebuie sa fie foarte bine angajate, energice, calul este intr-o excelenta impulsie si control.


Trapul spaniol
– este un trap ce necesita o actiune energica a posterioarelor, flectate sub crupa, si o alungire si extensie semnificativa a membrelor anterioare. Multi autori considera ca, desi este un pas invatat prin inalt dresaj, nu poate fi considerat un pas de scoala, ci mai degraba de circ, lucru care a facut ca acest pas sa nu fie cerut niciodata in concursurile de dresaj ale FEI.

Galopul de curse

Asa cum exista un trap ne-natural al trapasilor de curse, produs pentru a obtine o viteza mai mare pe hipodrom, tot asa exista si un galop nenatural al cailor de curse de galop: acesta este un galop in patru timpi, datorita disocierii momentelor in care cele doua membre ale bipedului diagonal se asaza pe sol. Va mai amintiti ca la galopul normal pe stanga, de exemplu, asezarea era: PD, biped diagonal stang (adica PS si AD in acelasi timp!), apoi AS? In cazul galopului de curse, intre asezarea PD si AS exista o perioada semnificativa de timp, ceea ce-l face a fi un galop in patru timpi, nu in trei. Perioada de proiectie este si ea modificata, fiind mult mai scurta.

 

Mersuri vicioase

Mersuri in care anterioarele merg la galop, iar posterioarele la trap (“galop cu fata” sau “galop dinainte”)  si invers: posterioarele se asaza pe sol ca si cand ar merge la galop, iar anterioarele raman in trap (“galop cu spatele” sau “galop dinapoi”).

Galopul dinainte:

Galopul dinapoi:

 

Galopul dezunit sau incrucisat

Este un viciu grav de alura, prin care doar posterioarele se succed in ordine corecta pentru un galop la dreapta, de exemplu, in timp ce anterioarele se succed in ordine pentru un galop la stanga (si invers). Adica, pentru un galop la dreapta, dupa asezarea pe sol a PS, in loc sa urmeze asezarea diagonalului drept (PD si AS), urmat de AD, se asaza bipedul lateral drept (PD si AD), urmat de AS. Acest viciu este in general rezultatul unui dresaj prost al calului inca de la inceputuri, cand invata sa schimbe galopul de pe o mana pe alta.


Mersuri sau miscari de nesupunere

Exista si mers inapoi de refuz prin care calul vrea sa se sustraga comenzilor calaretului, situatie in care mersul inapoi este neregulat, haotic, cu capul ridicat si tot corpul contractat – acesta nu e un mers de dresaj si e de dorit sa nu il intalnim prea des!…:

Tot o manifestare de nesupunere este si cabrarea, in care calul se ridica pe neasteptate in picioarele din spate, existand riscul pentru calaret sa cada pe spate, dar chiar si pentru cal sa cada pe spate, uneori chiar peste calaret:

La fel, si „saritura “de berbec”, in care , tot ca nesupunere, calul se ridica brusc cu toate picioarele de pe sol, in mod repetat, putand sa arunce astfel calaretul din sa:

 

 

Mersuri si miscari de inalta scoala de dresaj

In cadrul scolii de inalt dresaj, caii pot realiza si niste mersuri sau miscari artificiale, dar care pot face deliciul spectacolelor ecvestre:

Trapul spaniol:

>> mers / trap spaniol – miscari specifice inaltei scoli de dresaj <<

Pasaj – Piaffe:

Pasaj / Piaffe – miscari specifice inaltei scoli de dresaj

 

Curbeta:

 

Crupada:

Capriola:

>> capriola <<

 

 

Am preluat informatii din manualele si articolele pregatite de: Dl. Prof. Alexandru Iavorovschi si  EQUESTRIA

Vrei sa afli mai multe sau sa experimentezi impreuna cu noi?
Inscrie-te la Scoala BateSaua!

Rezervări la: contact@batesaua.ro
Detalii: 0722736694 / 0722238866
Locația o găsiți AICI

Pe aceeași temă

Înscrie-te la activitățile Bate Șaua

Completează formularul de mai jos si rezervă unul sau mai multe locuri! Câmpurile marcate * sunt obligatorii.