Echitație / Călărie
ANTRENAMENTE CU CALUL, la sol (de jos) – partea II (LONJAREA)
O parte esențială în știința și tehnica ecvestră o reprezintă lucrul cu calul de jos, înainte de a lucra de sus, din șa.
Ce beneficii ai:
a) Calul elimină energia acumulată în grajd / boxă, acea energie explozivă de care nu ai nevoie când încaleci :)
b) Calul se flexibilizează și își stabilește ritmul / ritmurile dorite de tine
c) Tu ai ocazia să simți starea de spirit a calului, să armonizezi starea ta de spirit cu a calului
TRIMITE CALUL SPRE EXTERIOR, PE CERC
Dacă vrei să lucrezi cu calul pe mâna dreaptă (ceea este foarte recomandat în condițiile în care majoritatea antrenorilor lucrează DOAR pe partea stângă unde calul este mai responsiv, și lasă calul ne-echilibrat) iei lonja (coarda) în mâna dreaptă și biciul în mâna stângă. Obiectivul este să obții o FELIE DE PIZZA cu ‘cotorul blatului’ format de corpul calului și cele două laturi formate de mână + lonjă și mână + bici. NU te retragi, ca să faci loc calului, căci îl vei determina să vină după tine. Important este să îl faci să mențină o distanță constantă (raza cercului) suficient de mare față de tine, în exteriorul zonei tale de confort, dar în interiorul zonei lui de confort. NU ține ambele mâini ridicate, căci vei crea confuzie în mintea calului.
Când pornești calul, rămâi nemișcat în dreptul greabănului sau umărului calului. După ce pleacă la pas, ai două variante:
a) rămâi pe loc, dacă vrei să obții un cerc cu traiectorie constantă și ai nevoie să te concentrezi în urmărirea mișcărilor diferitelor părți ale calului – exercițiu posibil cu caii bine antrenați;
b) descrii un cerc mic în timp ce calul descrie un cerc mare, dacă vrei să dai impuls mai mare calului – exercițiu recomandat pentru caii începători sau ne-antrenați, care au nevoie de mai multă energie din partea ta să respecte regula
Când antrenezi un cal la lonjă (coardă), vei folosi energia corpului tău pentru a conduce calul la viteze variabile, pe ritmul impus de tine. Calul se va sincroniza în final cu mișcarea corpului tău și va intra în armonie cu tine. Atunci când lucrezi cu un cal tânăr, începător sau chiar adult dar ne-antrenat pentru așa ceva, trebuie să ai răbdare și tact. Vei ști când începi ședința de antrenament, dar nu vei știi când o termini. Asta nu înseamnă că vei alerga calul ore în șir, dar totuși trebuie să oprești și să re-iei lucrul atunci când calul dă semne de nesupunere, de nervozitate sau de confuzie.
Poziția corpului tău este foarte imporantă. De ea depinde reacția și evoluția calului. NUuita: calul face ce faci tu, nu ce zici tu.
TEMPO ȘI TRANZIȚII
Crești tempo-ul: amplifică energia corpului tău, ridică pieptul și activează postura, umflă-te, ia o atitudine incisivă, dinamică. Rămâi în spatele poziției greabănului.
Micșorează tempo-ul: expiră și relaxează-te, rămâi greoi în poziția corpului, dezumflă-te, nu te mai mișca nci tu dacă vrei să oprești calul. Sau lasă mâinile moi pe lângă corp, lasă lonja mai jos, lasă și biciul pe jos … ajută foarte mult aceste semne. Contează vocea, tonul vocii și intonația.
La Cursurile de Inițiere în Știința și Tehnica Echitației, vei învăța cu noi diferite exerciții de comunicare verbală și comunicare non-verbală.
Crește cercul / Descrește cercul
Focalizează punctul unde calul ar avea chinga, deplasează-te spre acel punct ca și cum vrei să îl împini spre exterior. Pentru unii cai, mișcarea trebuie să fie mai pronunțată, pentru alții nu. Deschiderea pieptului, a întregului corp dar și vocea reprezintă indicii clare, cu care trebuie să știi să lucrezi.
Din poziția plasat în spatele greabănului, deplasează-te ceva mai în spate și întoarce-te în direcția de mișcare ca și cum ai vrea să vină în spirală spre tine, ca și cum ai învârti tu un tirbușon. Încrucișarea picioarelor este un ajutor important. Greutatea cu care îți lași corpul pe un picior sau altul… învață și astfel de gesturi.
Spirala
Poți crește sau descrește raza cercului, în mod progresiv.
Schimbă direcția de lonjare din mers
Din poziția de conducere a calului, din spatele grabănului, te întorci și faci câțiva pași înapoi. Poi vei invita calul să te urmeze. Schimbi în acest timp lonja și biciul în mâini. Când calul va ajunge cu fața la tine, cu ambii ochi spre tine, te oprești și îi indici direcția de deplasare cu mâna cealaltă, ca atunci când ai început, trimițând calul spre exterior, departe de tine. Nu uita să te uiți în direcția de deplasare, nu la cal. Poți folosi comunicarea verbală și non-verbală pentru a amplifica efectul.
În prezent, la baza de la Snagov, lucrăm ședințe de inițiere individuale sau de grup, pentru tineri sau pentru adulți.
Vă putem propune antrenamente specializate dacă ne dați un semn la adresa contact@batesaua.ro
GeoBateȘaua / 0722736694
geobatesaua@yahoo.com